Blog_
Nemerenco Dumitru · Avocat licențiat · Actualizat: 14 octombrie 2026 · 11 min de citit
O plângere la poliție se depune în scris, în două exemplare: unul rămâne la organul de poliție, iar al doilea îl iei acasă cu semnătura și ștampila de primire. Acel al doilea exemplar este singura dovadă că sesizarea ta a fost înregistrată, și se eliberează imediat, în momentul depunerii.
Mai jos găsești ce trebuie să conțină obligatoriu documentul, un model pe care îl poți adapta, unde se depune, în cât timp legea obligă poliția să decidă și ce faci dacă primești un refuz. Toate termenele sunt luate direct din Codul de procedură penală și sunt indicate cu articolul lor.
Plângerea este înștiințarea făcută de persoana căreia i s-a cauzat un prejudiciu prin infracțiune. Denunțul este înștiințarea despre săvârșirea unei infracțiuni făcută de cineva care nu a fost prejudiciat personal.
Distincția e definită în art. 263 din Codul de procedură penală. Practic: dacă ți-au spart mașina, depui o plângere. Dacă ai văzut cum i se sparge mașina vecinului, depui un denunț. Ambele obligă organul să reacționeze.
Legea permite și depunerea prin altcineva. Plângerea se poate face personal sau prin reprezentant împuternicit. Soțul poate depune plângere pentru celălalt soț, iar copilul major pentru părinte — iar victima are dreptul să declare că nu își însușește o astfel de plângere.
Nu. Denumirea pe care o pui pe document nu schimbă nimic — cererea se examinează oricum, iar organul stabilește singur calificarea corectă.
Este util să știi asta, pentru că mulți oameni amână depunerea de teamă să nu greșească titlul. Conținutul contează, nu eticheta. Dacă ai descris corect fapta și ai semnat, documentul își face treaba.
Art. 263 alin. (3) cere expres: numele, prenumele, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei, indicarea autorului dacă este cunoscut și probele de care dispui. Fără aceste elemente, documentul poate fi returnat pentru completare.
Un detaliu pe care puțini îl cunosc: la depunere ți se aduce la cunoștință răspunderea pe care o ai dacă plângerea este cu bună știință falsă, iar acest avertisment se consemnează în document și se confirmă prin semnătura ta. Nu e o formalitate goală — vezi ultima secțiune.
Plângerea anonimă nu poate servi temei pentru pornirea urmăririi penale (art. 263 alin. 8). Organul o poate verifica și apoi să se autosesizeze, dar nu are obligația. Dacă vrei un rezultat, semnează.
Plângerea orală este posibilă: se consemnează într-un proces-verbal semnat de tine și de persoana oficială din organul de urmărire penală.
Modelul de mai jos conține toate elementele cerute de art. 263 alin. (3): identificarea petiționarului, descrierea faptei, autorul dacă e cunoscut și probele. Îl adaptezi la situația ta și îl printezi în două exemplare.
Inspectoratul de Poliție _______________
PLÂNGERE
Subsemnatul(a) [nume, prenume], domiciliat(ă) în [adresa completă], IDNP [numărul], telefon [numărul], în calitate de persoană prejudiciată,
Vă aduc la cunoștință următoarele:
La data de [ziua, luna, anul], aproximativ ora [ora], în [locul exact — stradă, număr, localitate], s-au petrecut următoarele fapte: [descrierea faptelor în ordine cronologică, concret, fără aprecieri — ce s-a întâmplat, cine a fost prezent, ce s-a spus, ce s-a luat sau deteriorat].
În urma acestor fapte mi-a fost cauzat un prejudiciu de [suma în lei sau descrierea prejudiciului nematerial].
Persoana care a săvârșit fapta este [nume, prenume, date de identificare dacă le cunoști] / nu îmi este cunoscută.
Probele de care dispun: [enumeră — fotografii, capturi de ecran, extrase bancare, înregistrări video, acte medicale, nume și contacte ale martorilor].
Solicit examinarea prezentei plângeri, stabilirea circumstanțelor faptei și tragerea la răspundere a persoanei vinovate, conform legii.
Anexe: [lista documentelor atașate, numerotate].
Mi s-a adus la cunoștință răspunderea prevăzută de art. 311 Cod penal pentru plângerea cu bună știință falsă.
Data _______________ · Semnătura _______________
Scrie faptele în ordine cronologică și fără calificări juridice. Nu e treaba ta să decizi dacă fapta e escrocherie sau furt — organul face încadrarea. Treaba ta e să descrii exact ce s-a întâmplat și să atașezi tot ce ai.
Nu poate. Art. 265 alin. (1) obligă organul de urmărire penală să primească plângerile și denunțurile „chiar și în cazul în care cauza nu este de competența lui”, să le înregistreze în Registrul sesizărilor despre infracțiuni și să elibereze petiționarului confirmarea primirii.
Asta înseamnă că argumentul „nu e la noi, duceți-vă la alt inspectorat” nu are acoperire legală. Organul primește sesizarea și o transmite el mai departe unde trebuie.
În practică, competența se stabilește după locul unde s-a produs fapta, nu după domiciliul tău — de aceea merită să te uiți întâi la lista inspectoratelor de poliție și a adreselor lor și să mergi direct la cel de pe raza faptei. Pentru fapte în desfășurare sau urgențe există numărul unic 112.
Vii la depunere cu două exemplare identice. Unul rămâne la organul unde se depune, iar pe al doilea ți se pune semnătura și ștampila de primire și îl iei cu tine. Se face imediat, la depunere.
Acesta este cel mai important sfat practic din tot articolul. Fără exemplarul cu ștampilă nu poți dovedi mai târziu nici că ai depus, nici când ai depus — iar toate termenele din secțiunea următoare curg de la data depunerii. Dacă pleci cu mâna goală, ai pierdut punctul de pornire al tuturor termenelor.
Confirmarea primirii nu e un favor pe care îl ceri. Este o obligație legală a organului, prevăzută în art. 265 alin. (1) CPP. Dacă totuși nu o primești, refuzul de a primi sesizarea se contestă — vezi tabelul de mai jos.
Nu printr-un formular simplu, așa cum se așteaptă majoritatea. Formularul „Depune petiție” de pe politia.md este un formular de petiție în sensul Codului administrativ nr. 116/2018, cere documentul ca fișier PDF semnat prin serviciul MSIGN și nu menționează nicăieri sesizarea unei infracțiuni.
Aceasta este cea mai frecventă confuzie pe tema plângerilor, și merită explicată limpede, pentru că tot mai mulți oameni caută varianta online.
Există separat o Platformă națională de raportare a infracțiunilor comise în mediul online, administrată de Ministerul Afacerilor Interne. Ea acoperă doar faptele din mediul online — furt de identitate, carduri bancare, conturi sparte, programe de tip ransomware, șantaj și hărțuire online. Pagina precizează că rapoartele sunt folosite pentru „evaluare și informare”, că „nu toate rapoartele vor fi investigate” și nu afirmă nicăieri că raportarea înlocuiește o plângere formală.
Concluzia practică: pentru ca termenele legale să curgă și pentru ca sesizarea să intre în Registrul sesizărilor despre infracțiuni, ai nevoie de o plângere depusă în condițiile art. 263–265, cu exemplarul ștampilat în mână. Raportarea online poate fi un pas suplimentar util, nu un înlocuitor.
Regula generală este de 45 de zile de la sesizare pentru decizia de a începe sau de a refuza urmărirea penală, conform art. 274 alin. (1) CPP. Pentru infracțiunile enumerate la alin. (3¹) termenul este de 15 zile.
Decizia se ia prin ordonanță, iar persoana care a depus sesizarea trebuie informată. Dacă procurorul refuză începerea urmăririi, refuzul se comunică „într-un termen cât mai scurt posibil, dar nu mai mare de 15 zile” (art. 274 alin. 5).
Tabelul de mai jos adună toate termenele într-un singur loc, pe fiecare situație:
| Situația | Ce faci | Termenul | Temeiul |
|---|---|---|---|
| Decizia de a începe sau refuza urmărirea penală | aștepți ordonanța | 45 de zile de la sesizare | art. 274 alin. (1) CPP |
| Infracțiunile enumerate la alin. (3¹) | aștepți ordonanța | 15 zile | art. 274 alin. (3¹) CPP |
| Comunicarea refuzului de începere | ți se comunică ordonanța | maximum 15 zile | art. 274 alin. (5) CPP |
| Organul refuză să primească sesizarea | plângere la procuror | 15 zile de la comunicarea refuzului | art. 265 alin. (2) + art. 298 CPP |
| Examinarea plângerii de către procuror | procurorul decide și îți comunică decizia | cel mult 15 zile de la primirea plângerii | art. 299 alin. (1) CPP |
| Acțiunile, inacțiunile sau actele procurorului care conduce urmărirea | plângere la procurorul ierarhic superior | 15 zile de la aflarea actului sau a inacțiunii | art. 299¹ alin. (3) CPP |
| Ordonanța procurorului ierarhic superior | plângere la judecătorul de instrucție | 10 zile | art. 299¹ alin. (4) + art. 313 CPP |
| Refuzul de a începe urmărirea penală | plângere la judecătorul de instrucție | 10 zile de la aflarea rezultatului | art. 274 alin. (6) + art. 313 CPP |
| Examinarea de către judecătorul de instrucție | se examinează | 30 de zile | art. 313 alin. (4) CPP |
| Predarea dosarului de către procuror | obligația procurorului | 5 zile de la înștiințare | art. 313 alin. (4) CPP |
| Apel împotriva încheierii pe refuzul de începere | apel | 15 zile de la comunicare | art. 313 alin. (6) CPP |
Când cele 45 de zile trec în tăcere, ordinea practică de acțiune e următoarea, și merită respectată în această ordine: mai întâi o cerere scrisă la procurorul care conduce urmărirea pe cazul tău; dacă nu rezolvă, o plângere la procurorul ierarhic superior, în 15 zile, conform art. 299¹; și abia după aceea plângerea la judecătorul de instrucție în baza art. 313. Sărind peste primii doi pași riști să pierzi timp într-o procedură judiciară care putea fi evitată printr-o cerere de o pagină.
O precizare din art. 299 alin. (1¹): dacă procurorul a examinat deja plângerea ta depusă în condițiile art. 298, ordonanța lui nu mai poate fi contestată la procurorul ierarhic superior — ea se atacă direct în instanță, în condițiile art. 313.
Refuzul se dispune prin ordonanță motivată a procurorului și poate fi atacat prin plângere la judecătorul de instrucție, în termen de 10 zile, conform art. 313 CPP. Judecătorul examinează plângerea în 30 de zile și, dacă o găsește întemeiată, obligă procurorul să înlăture încălcările.
Motivul cel mai frecvent de refuz, din dosarele pe care le văd, este acela că se consideră că între părți există raporturi juridice civile și că fapta nu poate fi examinată sub aspect penal. Al doilea motiv, aproape la fel de frecvent, este că sesizarea nu e suficient argumentată sau probată cu probele necesare. Pot exista și alte motive, dar acestea două acoperă majoritatea.
Distincția contează pentru decizia ta: dacă refuzul spune că e raport civil, uneori calea corectă nu e contestarea refuzului, ci acțiunea civilă — mai rapidă și cu șanse mai bune. Dacă refuzul spune că nu sunt probe suficiente, atunci întrebarea e dacă probele existau și nu au fost administrate, caz în care contestarea are sens.
Pentru dosarele în care deja s-a emis o ordonanță, plângerile împotriva ordonanțelor și solicitarea excluderii probelor administrate cu încălcarea legii fac parte din apărarea obișnuită într-o cauză penală. Consultația și reprezentarea se stabilesc pe baza unui contract de asistență juridică, cu preț comunicat înainte.
Atunci când există documente care confirmă că banii au fost luați și predați — sau orice altă formă documentară a predării — situația este litigiu civil pur, nu infracțiune. Tocmai existența actului scris mută cazul din penal în civil.
Aceasta este cea mai frecventă neînțelegere pe care o întâlnesc la depunerea plângerilor. Clientul vine convins că „a fost escrocat” pentru că debitorul nu-i întoarce banii, și vrea plângere penală. Dar dacă are o recipisă semnată, chiar acel document dovedește că banii au fost predați cu acordul lui — iar refuzul de a-i restitui este neexecutarea unei obligații civile, nu înșelăciune.
Practic, dacă ai un act scris: recipisa scrisă de mână este un înscris sub semnătură privată și poate fi folosită ca probă în instanță, iar calea este acțiunea civilă sau ordonanța judecătorească, nu plângerea penală. Dacă banii au plecat fără nicio urmă documentară, pe baza unei promisiuni false sau a unei platforme inexistente, atunci discutăm despre altceva — iar redactarea plângerilor penale și demersurile de recuperare a banilor sunt o procedură distinctă.
Un refuz pe motiv de „raporturi civile” nu înseamnă că ai pierdut banii. Înseamnă doar că ai greșit poarta de intrare.
Plângerea sau denunțul cu bună știință false sunt infracțiune. Art. 311 Cod penal, intitulat în prezent „Denunțarea falsă sau plângerea falsă”, prevede la alin. (1) amendă de până la 650 de unități convenționale, 180–240 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității sau închisoare de până la 2 ani.
Unitatea convențională de amendă este de 50 de lei, deci maximul de la alin. (1) este de 32 500 de lei. Alin. (2) agravează pedeapsa până la 5 ani de închisoare, între altele atunci când denunțul fals e însoțit de probe de acuzare create în mod artificial.
De reținut că acest text sancționează doar afirmația făcută cu bună știință falsă. O plângere depusă cu bună-credință, care ulterior se dovedește neîntemeiată, nu intră aici. Nu există niciun risc în a sesiza o faptă pe care crezi sincer că s-a petrecut.
Pentru depunerea propriu-zisă, nu — legea nu impune asistența unui avocat, iar modelul de mai sus acoperă cerințele art. 263. Avocatul schimbă situația în două momente: la redactare, când formularea și probele anexate decid dacă sesizarea trece pragul de „suficient argumentată”, și la contestarea unui refuz, unde termenele sunt scurte și procedura, formalizată.
Informația din acest articol este publicată ca resursă utilă și poate fi folosită liber. Analiza unui caz concret, redactarea documentului pe situația ta sau reprezentarea în fața organului de urmărire penală se fac pe baza unui contract de asistență juridică, cu prețul comunicat înainte de a achita.
Deschide chatul și trimite documentele pe care le ai. Consultația are preț afișat și se desfășoară online, fără deplasare.
Despre autor
Avocat licențiat din 2018, cu peste 1800 de consultanțe oferite online clienților din Moldova și din diaspora. Mai multe pe pagina Despre avocat.